Unele alimente au ajuns să aibă prețuri halucinante: “Parcă nici nu-ți mai vine să mănânci”

Spune Petre Daea, fost ministrul al Agriculturii. Într-o intervenție la Antena3, acesta i-a criticat pe…

Spune Petre Daea, fost ministrul al Agriculturii. Într-o intervenție la Antena3, acesta i-a criticat pe cei care vând produse alimentare la prețuri halucinante, prețuri care nu se justifică. Fostul ministru al Agriculturii face un apel la cetăţeni să fie atenți la cei care se folosesc de criza energetică pentru a câştiga bani rapid şi uşor.

„Sigur când auzi aceste preţuri parcă nici nu-ți mai vine să mănânci. Nu peste tot sunt aceste preţuri pentru că, în general, producătorii au măsura lor şi nu-şi permit să scoată pe masă asemenea preţuri. Aceste preţuri nu sunt justificate.

Am discutat şi am luat informaţii de pe piaţă. Fermierii au ieșit pe piață cu 20 de lei la roșii, dar acest preţ pentru mine este imposibil de justificat. Şi ne întrebăm de unde şi de ce?

Din nefericire, există oameni care vor să câștige rapid, ușor şi mult. Sunt unii care intermediază aceste produse pe piaţă şi îi îndepărtează pe consumatori punându-i în situaţii extrem de delicate.

La 55 de lei acelea nici nu sunt roșii romanești. Sunt unii care se folosesc de explozia de produse de acum primăvara şi le definesc a fi roșii românești. (…)

Diferența de preţ de la producător până la consumator este determinată, pe de o parte, de ambalaj şi de adaosul comercial pe care îl practică unitățile comerciale”, a explicat Petre Daea, fost ministrul al Agriculturii, la Antena 3.

Sursa foto: Antena 3