O educatoare a fost acuzată de purtare abuzivă după ce ar fi agresat mai mulți copii
S-a întâmplat în județul vecin, în Argeș. O educatoare din municipiul Pitești a fost reținută…
S-a întâmplat în județul vecin, în Argeș. O educatoare din municipiul Pitești a fost reținută de politiștii, fiind suspectată ca ar fi agresat mai mulți copii lăsați îngrijirea ei, minorii având vârste de până la 3 ani.
Femeia de 44 de ani a fost pusă de Judecătoria Pitești sub control judiciar pentru 60 de zile, având obligaţia de a nu exercita profesia de educator şi nici alte activităţi care implică contact direct cu copiii. Ea este acuzată de comiterea infracțiunii de purtare abuzivă (3 acte materiale).
Primăria Piteşti a transmis că salariata în funcţia de educator în Creşa nr. 6 Trivale se afla, la data demarării anchetei penale, şi în anchetă administrativă.
„De îndată ce a luat la cunoştinţă despre presupusele agresiuni fizice şi verbale asupra copiilor, în data de 26 aprilie 2022, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti a iniţiat toate demersurile legale de investigare a situaţiei, prin demararea anchetei disciplinare prealabile, şi a oferit părinţilor tot sprijinul pentru stabilirea adevărului şi luarea măsurilor administrative prevăzute de lege! Cercetarea disciplinară prealabilă anchetei penale a fost demarată la nivelul instituţiei, ca urmare a sesizării formulate chiar de şeful Serviciului Creşe Piteşti”, a arătat Primăria Pitești.
Surse judiciare au declarat pentru că ancheta în acest caz a pornit după ce un părinte care are copilul la grupa femeii, la creşă, a sesizat că a descoperit vânătăi pe corpul micuţului. Pe parcursul anchetei, poliţiştii au constatat că sunt şi alte cazuri în care există suspiciunea că micuţii ar fi fost agresaţi.