Începe vaccinarea cu doza 4. Autoritățile se așteaptă la un nou val de COVID-19

Românii cu vârsta de peste 18 ani pot face, începând din 16 mai 2022, a…

Românii cu vârsta de peste 18 ani pot face, începând din 16 mai 2022, a patra doză de vaccin anti-Covid cu serul de la Pfizer BioNTech, a anunțat miercuri Ministerul Sănătății. Vaccinarea se face la cerere, în cabinetele medicilor de familie. Trebuie precizat că în Vâlcea nu mai este deschis niciun centru de vaccinare.

Administrarea dozei a patra de vaccin Pfizer este posibilă doar pentru cei care au făcut primele trei doze cu un vaccind de tip ARN mesager (Pfizer sau Moderna), potrivit unui comunicat al MS. Vaccinarea cu doza a patra urmează recomandările EMA și ECDC și va începe din 16 mai 2022, în cabinetele de medicină de familie din Vâlcea.

Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze. Potrivit comunicatului, se recomandă efectuarea dozei a patra de vaccin în special persoanelor cu vârsta de peste 60 de ani. Dovada vaccinării cu doza a 4-a va fi reprezentată de adeverința de vaccinare, generată din Registrul Electronic Național de Vaccinări, sau de certificatul digital.