Râmnicu scapă de munții de gunoaie. Cu ce cost!?
Primarul Mircia Gutău anunță azi, deblocarea crizei gunoiului din municipiul Râmnicu Vâlcea. Sigur, acest lucru…
Primarul Mircia Gutău anunță azi, deblocarea crizei gunoiului din municipiul Râmnicu Vâlcea. Sigur, acest lucru presupune costuri suplimentare pentru râmniceni (tariful a urcat la aproape 15 lei/persoană), însă și asigurarea sănătății unei comunități întregi, ce era amenințată de poluarea, microbii şi infecţiile produse de munții de deșeuri.
Cu toate acestea, șicanele politice între primar și viceprimar rămân în continuare, iar pe termen lung cetățenii vor avea de suferit din cauza acestor răfuieli. În comunicatul său de presă, primarul Gutău anunță că i-a trasat două sarcini importante viceprimarului Pîrvulescu: înființarea unui serviciu propriu de ridicare a deșeurilor și urgentarea organizării unei licitații pentru desemnarea unui operator regional al colectării deşeurilor. Două sarcini aproape imposibile! Spunem asta pentru că au mai fost tentative în rezolvarea acestor probleme, tentative ce au eșuat de fiecare dată, legislația sau alți factori de decizie fiind principalul impediment.
“Totodată, doresc să îi anunţ pe râmniceni că am început demersurile pentru ca SC Pieţe Prest SA – societatea din subordinea Consiliului Local responsabilă de curăţenia stradală – să primească toate acreditările şi avizele necesare pentru ca să poată presta şi activitatea de colectare a deşeurilor de care se ocupă acum Romprest Energy SRL. Consider că, în acest fel, Râmnicul va putea beneficia de servicii de o mai bună calitate, efectuate la preţuri mai reduse faţă de cele actuale. Drept urmare, voi propune la următoarea şedinţă de Consiliu Local desemnarea viceprimarului Virgil Pîrvulescu ca responsabil de această procedură şi sper că, în cel mai scurt timp,curăţenia Râmnicului să nu mai înregistreze sincope precum cea de săptămâna trecută. Totodată, printr-o Hotărâre de Consiliu aprobată în şedinţa extraordinară de astăzi, l-am împuternicit pe acelaşi viceprimar Virgil Pîrvulescu – reprezentantul Municipiului în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Salubrizare – să urgenteze organizarea licitaţiei pentru desemnarea unui operator regional al colectării deşeurilor, fapt care va duce la încheierea – în mod legal! – a actualului contract cu Romprest Energy SRL” – menționează primarul Gutău în comunicatul său.