Închiderea DN 7, Râmnicu Vâlcea – Pitești, revoltă transportatorii. Urmează o vară de calvar pentru șoferi!
Transportatorii sunt “foc și pară” pe Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dar…
Transportatorii sunt “foc și pară” pe Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), dar și pe Ministerul Transporturilor după ce s-a anunțat demararea unei serii de lucrări de modernizare la infrastructura rutieră vor impune restricţii de circulaţie pe DN 7, între Piteşti şi Râmnicu Vâlcea. Astfel, în vederea executării lucrărilor de consolidare a podului situat pe DN 7, în zona km 157+016, peste râul Topolog (în apropierea localităţii Milcoiu), va fi nevoie de restricţii de tonaj şi se va circula pe o bandă. Măsurile vor fi luate doar după ce constructorul va monta semnalizarea rutieră specifică instituirii restricţiilor, în funcţie de tipul lucrărilor.
La momentul respectiv se va institui restricţie de circulaţie pentru autovehiculele cu Masa Totală Maxim Autorizată (MTMA) mai mare de 7,5 tone care va fi menţinută până pe 15 august 2022.
În acest context, prin instituirea restricţiilor de circulaţie pe DN 7 începând cu data de 30 mai, transportatorii rutieri susţin că vor avea costuri suplimentare de 157 milioane lei, cât jumătate din bugetul alocat pentru subvenţia la motorină, şi solicită măsuri astfel încât circulaţia să se desfăşoare alternativ pe ambele sensuri.
„Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) semnalează faptul că restricţiile de circulaţie care urmează să fie instituite pe DN 7 începând cu data de 30 mai 2022 şi până pe 15 august 2022 vor afecta peste 2.800 de autovehicule cu MTMA mai matre de 7,5t care circulă zilnic pe acea porţiune de drum, conducând astfel la consum mai mare de combustibil, poluare şi cheltuieli comerciale suplimentare”, notează UNTRR.
Astfel, pe relaţia Piteşti – Râmnicu Vâlcea şi retur, camioanele şi autocarele vor fi nevoite să ocolească pe ruta Piteşti Sud – Slatina – Drăgăşani – Râmnicu Vâlcea, iar varianta de ocolire propusă este mai lungă cu aproximativ 100 km.
„La un trafic zilnic de 2.800 de camioane şi autocare, timp de două luni şi jumătate, acest lucru se traduce printr-un consum suplimentar de combustibil de 6,3 milioane litri de motorină (+55,45 milioane lei) şi emisii suplimentare de noxe de 11.740 tone CO2”, precizează UNTRR.
Totodată, transportatorii rutieri vor înregistra cheltuieli comerciale suplimentare de 101,6 milioane lei, reprezentate de costuri şi întârzieri ale livrărilor.
Alte efecte ale restricţiilor instituite pe DN 7 sunt reprezentate de congestionarea traficului pe rutele ocolitoare, creşterea riscului de accidente, degradarea drumurilor ocolitoare, creşterea poluării în alte localităţi şi un necesar mai mare de personal pentru supravegherea traficului.
UNTRR solicită Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi CNAIR să excludă autovehiculele cu MTMA mai mare de 7,5t de la aceste restricţii şi să beneficieze de aceleaşi măsuri ca restul autovehiculelor, respectiv permisiunea de a circula pe ambele sensuri, alternativ, prin folosirea semaforizării.
Doar că solicitarea celor de la UNTRR ar putea duce la o aglomerare și mai mare a segmentului de drum și întârzieri majore având în vedere circulația alternativă, pe o singură bandă.
Cert este că vara lui 2022 va fi un calvar pentru cei care trebuie să ajungă de la Pitești la Râmnicu Vâlcea și, mai departe, spre Sibiu sau Târgu Jiu.