FOTO – PERCHEZIȚII în VÂLCEA. Trafic de minori și trafic de persoane
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, București și Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției…
Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Bistrița-Năsăud, București și Vâlcea, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, au efectuat 5 percheziții domiciliare pe raza municipiilor București, Râmnicu Vâlcea și Bistrița, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și trafic de persoane.
Descinderile la locuințele persoanelor bănuite de trafic de persoane și minori, prin exploatare sexuală, au avut loc zilele trecute. Activitățile au fost desfășurate într-un dosar penal aflat în instrumentarea DIICOT – BT Bistrița-Năsăud, în care sunt efectuate cercetări, sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și trafic de persoane.
”În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe telefoane mobile și cartele SIM, înscrisuri și documente cu valoare probatorie, 2.000 de lei, 2 plicuri care conțineau o substanță cristalină, susceptibilă a avea efect psihotrop și o bancnota rulată, cu urme de substanțe susceptibile a avea efect psihotrop. De asemenea, 8 persoane au fost conduse la audieri. În urma audierilor, 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 23 și 35 de ani, toți din București, au fost reținuți, pentru 24 de ore, fiind sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă a acestora. Persoanele vizate sunt bănuite că, începând cu anul 2021 și până în prezent, ar fi recrutat, prin metoda <lover boy> mai multe tinere, pe care le-ar fi exploatat atât în țară, cât și în străinătate. Tinerele ar fi fost transportate în mai multe orașe, locațiile fiind schimbate frecvent, unde ar fi fost determinate să practice prostituția în folosul persoanelor bănuite”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.