Noi reguli pentru obținerea permisului auto. Instructorul ar putea participa la examen

Se anunță noi modificări pentru școlile de șoferi. Conform unui proiect de lege, ce ar…

Se anunță noi modificări pentru școlile de șoferi. Conform unui proiect de lege, ce ar modifica ordonanța de siguranță rutieră, instructorul auto ar putea să participe, alături de polițișt, la examen. Legiuitorii au luat exemplul altor țări din UE, acolo unde acest lucru se practică deja. De asemenea, proiectul vine și cu propunerea ca timpul de așteptare dintre proba teoretică și cea practică să fie mai scurt.

Digi 24 transmite că proiectul propune ca elevii școlii de șoferi să poată da examenele din orice județ, indiferent de domiciliu. Astfel, timpul de așteptare dintre examenul teoretic și cel practic s-ar diminua.

„Găsim județe unde dai examenul după ce te-ai înscris undeva la 6 luni. Cum reducem? Avem modelul pașapoartelor. Dacă în județul meu locurile sunt ocupate, mă duc într-un județ limitrof.” spune Cristian Ichim – inițiatorul proiectului

Se mai propune, în plus, ca instructorul să participe obligatoriu la examenul practic, alături de polițist.

„Avem modele care funcționează în Occident, la rândul lor, țările din UE și-au adaptat treptat modul de examinare. În același timp, instructorii auto își pot îmbunătăți pregătirea fiind parte a examinării.”, mai spune Cristian Ichim – inițiatorul proiectului

Instructorii spun că proiectul este binevenit.

„S-ar putea să le mai ia din emoții, doar atât. Ca să-i ajute, nu știu cu ce, doar sub aspectul ăsta emoțional. Examinatorul nu cunoaște candidatul, instructorul știe ce reacții are – mai întârziate, mai prompte – deci știe când să-i pună o frână eventual, dar nu că îl ajută. Riscul de accident… riscul scade mult.”, spune un instructor auto

Cei înscriși la școlile de șoferi au, însă, păreri împărțite.

Datele arată că rata de promovare a examenului auto, în țara noastră, indiferent de categorie, este de numai 35%.