RAZII în VÂLCEA. 650 de amenzi, dar și dosare penale pentru șoferii prinși drogați și beți la volan

Razii zilnice organizează polițiștii din județul Vâlcea, scopul lor fiind acela de a preveni și combate…

Razii zilnice organizează polițiștii din județul Vâlcea, scopul lor fiind acela de a preveni și combate cauzele generatoare de accidente rutiere. În urma acțiunilor, 18 șoferi s-au ales cu dosare penale, unii dintre ei fiind prinși conducând sub influența substanțelor psihoactive, în timp ce alții erau beți la volan.

Astfel, în perioada 4-10.07.2022, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea au desfăşurat o acțiune pentru creșterea gradului de disciplină rutieră pe întreg județul Vâlcea, fiind aplicate peste 650 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 200.000 de lei.  

Dintre acestea, 602 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice (176 pentru depășirea limitei legale de viteză, 10 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, 18 pentru abateri ale conducătorilor de trotinete electrice, 58 pentru abateri ale bicicliștilor, 6 neacordare prioritate vehicule și nu numai), iar 66 au fost aplicate pentru nerespectarea altor acte normative în vigoare.

În cursul acțiunii au fost reținute 81 de permise de conducere în vederea suspendării dreptului de conduce pe drumurile publice, pentru viteza excesivă, conducere sub influența băuturilor alcoolice, depășire neregulamentară, neacordare prioritate pietoni, neacordare prioritate vehicule, conducere agresivă și alte abateri.

De asemenea, au fost reținute și 36 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 18 infracțiuni rutiere, pentru conducerea sub influența drogurilor, conducerea sub influența băturilor alcoolice și altele.

Exemple de șoferi inconștienți, care s-au urcat drogați sau beți la volan:

1. În zilele de 8 și 9 iulie, o femeie în vârstă de 21 de ani din orașul Băile Olănești și un bărbat de 34 de ani din comuna Mălaia ar fi condus autovehiculele pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive.

În urma testării acestora de către polițiști cu aparatul drug test, au rezultat valori pozitive ale substanțelor psihoactive, motiv pentru care au fost conduși la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a drogurilor în organism.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

2. Totodată, în zilele de 8 și 10 iulie, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea și polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au oprit pentru control în municipiul Râmnicu Vâlcea, 2 autoturisme conduse de 2 bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 39 de ani, unul din municipiul Râmnicu Vâlcea și altul din municipiul București, care ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice.

Întrucât conducătorii auto emanau halenă alcoolică au fost testați cu aparatul alcooltest, care a indicat valori de 1,27 mg./l alcool pur în aerul expirat, respectiv de 1,38 mg./l alcool pur în aerul expirat.

Aceștia au fost conduși la spital, unde le-au fostrecoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

3. La data de 9 iulie a.c., în jurul orei 20:25, polițiștii orașului Ocnele Mari au depistat în trafic o femeiedin Râmnicu Vâlcea, care ar fi condus un autovehicul în localitatea Ocnele Mari, cu asigurarea de răspundere auto expirată.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că asigurarea de răspundere auto nu mai era valabilă, astfel persoana în cauză a fost sancționată contravențională, iar ca măsură complementară i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numerele de înmatriculare. 

De asemenea, i-a fost adus la cunoștință faptul căautoturismul nu mai are drept de circulație. 

După înmânarea procesului verbal de contravenție și a dovezii înlocuitoare a certificatului de înmatriculare fără drept de circulație,  femeia în cauză a fost din nou depistată de către polițiști, la volanul autoturismului, în timp ce se îndrepta spre municipiul Râmnicu Vâlcea. 

În acest sens, a fost întocmit un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, totodată, luându-se și măsura imobilizării autoturismului.