FOTO. Ursul a atacat din nou la Sălătrucel. S-a întâmplat azi-noapte…

Miercuri noaptea, 20 spre 21 iulie 2022, un mesaj RO-Alert a pus pe jar cetățenii…

Miercuri noaptea, 20 spre 21 iulie 2022, un mesaj RO-Alert a pus pe jar cetățenii din comuna Sălătrucel, județul Vâlcea. O persoană care locuiește la marginea satului Șerbănești a anunțat că un urs i-a intrat în curte și i-a atacat porcul care era închis în una dintre anexele gospodărești. Comuna Sălătrucel este efectiv terorizată de urși în ultima perioadă, animalele sălbatice atacând frecvent gospodăriile.

În scurt timp, la fața locului s-au deplasat un echipaj al Jandarmeriei împreună cu viceprimarul comunei Sălătrucel și reprezentantul Ocolului Silvic, care au confirmat cele sesizate de apelant. Animalul domestic a fost găsit rănit, la aproximativ 25 de metri de gardul exterior al locuinței.

Până la sosirea forțelor de ordine, animalul sălbatic intrase în pădure, fapt pentru care jandarmii au mai rămas în zonă pentru a se asigura că toți localnicii sunt protejați.