Un pacient a căzut de la etajul 6 al spitalului. A murit pe loc!

Tragedie în județul vecin. Un bărbat internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a murit,…

Tragedie în județul vecin. Un bărbat internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a murit, duminică după amiază, după ce a căzut de la etajul al şaselea al unităţii medicale. IPJ Argeş a anunțat că s-a deschis o anchetă penală pentru a stabili împrejurările în care a avut loc decesul.

„În după-amiaza zilei de 21 august a.c., poliţiştii piteşteni au fost sesizaţi prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă 112, de către un reprezentant al unei unităţi medicale, cu privire la faptul că o persoană care se afla internată la unitatea medicală ar fi căzut de la etajul 6 al clădirii”, informează, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Din păcate, pacientul a suferit răni incompatibile cu viața, el decedând pe loc. Acesta avea 58 de ani şi era din localitatea Costeşti. Bărbatul se afla internat în secţia de cardiologie a spitalului.

Poliţiştii fac cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc, în cauză urmând să fie întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

foto ilustrativ