VÂLCEA. Beat și fără permis, prin oraș cu mașina

Dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni la regimul rutier. Cu asta s-a ales un bărbat…

Etilotest alcool

Dosar penal pentru săvârșirea a două infracțiuni la regimul rutier. Cu asta s-a ales un bărbat de 40 de ani, care a fost depistat ieri, 22 august a.c., în jurul orei 23:20, de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băbeni, județul Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul fără a deține permis de conducere.

Totodată, în urma testării cu aparatul etilostest, a rezultat o valoare de 0,91 mg/l alcool în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice de sânge. 

Polițiștii efectuează cercetări într-un dosar penal, pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui vehicul pe drumurile publice subinfluența alcoolului sau a altor substanțe.