VÂLCEA. Abia ieșit din pușcărie, a jefuit locuințe și sediul unei firme

Nu a ieșit de mult timp din închisoare, dar a ținut cu tot dinadinsul să…

Nu a ieșit de mult timp din închisoare, dar a ținut cu tot dinadinsul să se întoarcă după gratii. Este vorba despre un vâlcean pe numele căruia procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată (4 acte materiale) și în stare de recidivă.

La data de 31 august 2022, în urma propunerii de arestare preventivă adresată judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria Rm. Vâlcea, a fost emis pe numele inculpatului un mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 30 de zile.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, inculpatul, după liberarea din executarea unei pedepse privative de libertate, în perioada 03 — 29.08.2022, a pătruns fără drept în 2 locuințe și 1 sediu profesional de unde a sustras bani, carduri bancare, documente personale, 1 telefon mobil și bijuterii. Totodată, inculpatul a sustras astfel de bunuri și dintr-un autoturism, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de aproximativ 4000 lei.