Ministrul Sănătății anunță că vom avea o epidemie de gripă “mai serioasă” în sezonul de iarnă

Într-o conferință de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit despre planul pentru prevenirea COVID-19…

Într-o conferință de presă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a vorbit despre planul pentru prevenirea COVID-19 în şcoli, care va fi menţinut ca cel de anul trecut școlar. Mai exact, nu numărul de infectări va fi important, ci va conta capacitatea sistemului medical de a face față numărului de persoane infectate. Ministrul Sănătății a atras atenția, totuși, asupra faptului că este posibil să avem un sezon gripal ”mai serios”

”La începutul acestui an am elaborat un set de recomandări pe care le-am transmis Ministerului Educaţiei, a fost distribuit Inspectoratelor Şcolare, directorilor de unităţi de învăţământ. Sunt câteva lucruri simple pe care le avem cu toţii la îndemână. Aceste măsuri sunt universale, previn şi infecţia cu coronavirus, previn şi gripa, pentru că e posibil să avem un sezon gripal mai serios în acest an, după o pauză de 2-3 ani, şi nu vom schimba în niciun fel abordarea care a reuşit să menţină şcolile deschise”, a declarat Rafila.

Ministrul Sănătăţii a precizat că, în ciuda pandemiei, şcolile nu au fost închise în valurile 5 şi 6.

”Remarcaţi faptul că în anul 2022, practic, în ciuda vremurilor pandemice, valul 5 şi 6, şcolile nu au fost închise pentru că abordarea nu a fost legată de numărul de cazuri, ci de capacitatea sistemului medical de a primi persoane infectate. Am dezvoltat în paralel serviciile ambulatorii. Acum avem experienţă, e bine să continuăm cu acest model de bună practică care şi-a dovedit experienţa, a ţinut şcolile deschise, economia deschisă şi viaţa socială deschisă”, a susţinut Alexandru Rafila.