Drifturi la miezul nopții într-o stațiune din Vâlcea. Prinși de polițiști…

Când ai prea mult timp liber și nu știi ce să faci cu el, atunci…

Când ai prea mult timp liber și nu știi ce să faci cu el, atunci îți vin cele mai trăznite idei. Doi bărbați din Brezoi s-au gândit să ”omoare” plictiseala cu câteva drifturi micuțe pe o stradă din stațiunea montană Voineasa, chiar în preajma unui hotel. Unul dintre ei nici măcar nu avea permis de conducere. Distracția le-a fost stricată însă de polițiștii din Voineasa, iar totul s-a lăsat cu un dosar penal pentru un bărbat, iar pentru celălalt cu amendă și permis suspendat.

“În cursul nopții polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Voineasa au depistat, în localitate, doi bărbați din orașul Brezoi, care conduceau agresiv două autoturisme, respectiv efectuau derapaje controlate.

În urma controlului efectuat polițiștii au stabilit că unul din aceștia nu deține permis de conducere, fiind întocmite acte premergătoare urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Celuilalt conducător i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pentru 30 de zile și a fost sancționat contravențional cu 580 lei” – informează Poliția Vâlcea, într-un comunicat de presă.