Tânăr prins conducând drogat pe un bulevard din Râmnicu Vâlcea

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Călimănești, s-a urcat la volan după…


Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Călimănești, s-a urcat la volan după ce a consumat droguri. Și în consecință, evident, ziua de 13 octombrie nu a început bine pentru el. Omul a fost prins de polițiști și s-a ales cu un dosar penal.

Depistarea a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 00:56, când polițiștii rutieri din cadrul Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea l-au oprit pe tânăr în trafic, pe Bulevardul Tineretului din municipiul Râmnicu Vâlcea. Surpriză sau nu, testul antidrog a ieșit pozitiv la o substanță din grupa amfetaminelor.

“În urma testării acestuia cu aparatul drugtest, a rezultat o valoare pozitivă a substanțelor psihoactive, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate mostre biologice, în vederea stabilirii prezenţei substanţelor psihoactive în organism. Polițiștii au întocmit un dosar penal în care efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe” – a anunțat IPJ Vâlcea.