Tot mai mulți penali pe șoselele din Vâlcea. Încă două dosare…

Nu trece o zi fără ca polițiștii rutieri din Vâlcea să nu întocmească dosare penale…

Nu trece o zi fără ca polițiștii rutieri din Vâlcea să nu întocmească dosare penale pentru unii inconștienți care săvârșesc infracțiuni pe șoselele din Vâlcea. Beți, drogați, fără permis… cam așa se urcă la volan anumiți indivizi certați cu legea și cu bunul simț. Ieri, 9 noiembrie, oamenii legii au prins doi astfel de nesimțiți: unul beat, iar altul nu avea dreptul de a conduce în România. Iată-i:

La data de 9 noiembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii rutieri din Drăgășani au surprins în trafic un tânăr de 22 de ani, domiciliat în comuna Ștefănești, județul Vâlcea, care ar fi condus un autovehicul pe o stradă din municipiul Drăgășani, sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, polițiștii au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0, 43 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.

•   Tot în cursul zilei de ieri, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au identificat un cetățean algerian, în vârstă de 33 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 7, fără a poseda permis de conducere internațional. Din verificările efectuate, s-a constatat faptul că acesta nu avea dreptul de a conduce autovehicule în România. În acest sens, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.