VÂLCEA. Ridicați de mascați după ce au furat 700 de litri de motorină din rezervorul unei autoutilitare

Ieri dimineață, 29 decembrie 2022, polițiștii orașului Horezu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria…

Ieri dimineață, 29 decembrie 2022, polițiștii orașului Horezu, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu au pus în aplicare 2 percheziții domiciliare, într-un dosar penal care vizează comiterea infracțiunii de furt calificat. Suspecții au fost ridicați de mascați, iar ulterior reținuți pentru 24 de ore. Potrivit unor surse, procurorul de caz a considerat însă că nu e necesară nici arestarea lor și nici punerea sub control judiciar.

Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada 18-20 decembrie 2022, persoanele în cauză ar fi sustras o cantitate de 700 de litri de motorină din rezervorul unei autoutilitare, care era parcată în incinta unei societăți comerciale din orașul Horezu, județul Vâlcea.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la locuințele a 2 tineri de 19, respectiv 23 de ani, din comuna Oteșani, județul Vâlcea, au fost descoperite bunurile săvârșite la comiterea faptei, cât și o parte din cantitatea de motorină sustrasă.

În baza probatoriului administrat în cauză, a fost dispusă măsura reținerii celor 2 bărbați, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Vâlcea. Ei vor face Revelionul în libertate, însă, procurorul de caz considerând că nu e necesară nici arestarea lor și nici punerea sub control judiciar.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și al unui criminalist de la Serviciul Criminalistic din cadrul I.P.J. Vâlcea.

Foto ilustrativ