GRAV. Peste 560 de accidente rutiere, anul trecut, în Vâlcea

Un bilanț al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea arată că, în anul 2022, în județul…

Un bilanț al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea arată că, în anul 2022, în județul nostru au fost înregistrate nu mai puțin de 568 de accidente cu victime. Principalele cauze de producere a accidentelor rutiere au fost abaterile bicicliştilor – cauză care generat producerea a 90 de accidente rutiere; viteza neadaptată la condițiile de drum – cauză care a generat producerea a 64 de accidente rutiere; neacordare prioritate vehicule – cauză care a generat producerea a 61 de accidente rutiere; nerespectare distanță între vehicule – cauză care generat producerea a 52 de accidente rutiere; neacordare prioritate pietoni – cauză care generat producerea a 46 de accidente rutiere.​     

Cu toate că polițiștii rutieri au efectuat peste 1850 de acțiuni în tot județul, ei bine se pare că nu s-a reușit scăderea numărului de accidente. Mai pe scurt, prevenția nu a funcționat așa cum trebuia, deși s-au aplicat 31.119 de amenzi (cele mai multe: 11.993 pentru depăşirea vitezei legale, 4.416 pentru neportul centurii de siguranţă, 1.415 pentru încălcarea normelor privind depăşirea, 729 pentru folosirea telefonului în timpul conducerii auto), s-au constatat 1.062 de infracţiuni, s-au reținut 5.627 de permise de conducere și s-au retras 1.290 de certificate de înmatriculare.