FOTO. Cadavru descoperit plutind pe râul Olănești. Poliția face anchetă…

Un bărbat, dat dispărut cu o zi în urmă, a fost găsit mort în apele…

Un bărbat, dat dispărut cu o zi în urmă, a fost găsit mort în apele râului Olănești. Avea 55 de ani, era domiciliat în comuna Vlădești, iar familia a anunțat autoritățile că este de negăsit. Din păcate, omul a decedat în împrejurări ce vor fi stabilite de o anchetă. Cert este că, la prima vedere, nu prezintă urme de violență pe corp, însă cadavrul a fost preluat de Medicina Legală pentru efectuarea unei necropsii.

“Echipa de căutare/salvare din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea au fost solicitați în data de 08.02.2023, la ora 23.00, pentru scoaterea unui bărbat decedat din apa râului Olănești. În urma identificării, s-a constatat că acesta avea vârsta de 55 de ani fiind găsit plutind, în albia râului Olănești. Acesta a fost adus la mal de către angajații ISU, după care afost predat organelor abilitate, pentru continuarea cercetărilor și stabilirea împrejurărilor în care a avut loc decesul” – a anunțat ISU Vâlcea.