PNL sprijină și protejează mamele și familiile din România!

Deputații #PNL, Mara Calista, Florin-Alexandru Alexe și Alin Ignat au depus astăzi două proiecte importante…

Deputații #PNL, Mara Calista, Florin-Alexandru Alexe și Alin Ignat au depus astăzi două proiecte importante pentru mame și părinți: unul pentru majorarea indemnizației de creștere a copilului și unul pentru acordarea respectului cuvenit în spațiul public femeilor însărcinate și părinților care sunt însoțiți de copii sub 5 ani:

Concret, se propune creșterea pragului minim și maxim al indemnizației de creștere a copilului. Valoarea minimă a indemnizației va fi de 60% din salariul minim brut pe țară garantat în plată, iar valoarea maximă va ajunge la 12.000 lei, de la 8.500 cât este în prezent.

Prin cel de-al doilea proiect depus, se acordă un plus de protecție și de respect unor categorii de persoane care se află în situații speciale. Astfel, femeile însărcinate și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani vor avea prioritate la casieriile unităților comerciale și ale instituțiilor publice și vor avea locuri de parcare special amenajate. Inițiativa a fost realizată în colaborare cu Mirela Retegan, fondatoare Gașca Zurli.

În contextul declinului demografic înregistrat de România, PNL susține măsurile de protecție suplimentară pentru femeile însărcinate și pentru părinții cu copii mici.

🅿️