25.000 de vaccinuri pentru oile și caprele din Vâlcea. Primele imunizări vor avea loc în cinci localități

90016B46-C097-4E1D-8755-678E2A290E84

Crescătorii de oi și capre din Vâlcea vor beneficia de o campanie de vaccinare împotriva variolei și pestei micilor rumegătoare. Județul a primit 25.000 de doze, iar autoritățile veterinare au stabilit deja unde vor începe primele intervenții.

Prioritate au cinci localități din apropierea județului Gorj (cum ar fi Vaideeni, Slătioara, Voineasa, Malaia etc), pentru care au fost rezervate 10.000 de doze. Celelalte 15.000 vor rămâne, pentru moment, în depozitele frigorifice ale DSVSA Vâlcea. Stocul ar putea fi folosit pentru sprijinirea județelor vecine, dacă acolo vor apărea focare, sau pentru continuarea vaccinării în Vâlcea.

Ștefan Badea, directorul executiv adjunct al DSVSA Vâlcea, spune că necesarul județului este mai mare, având în vedere că aici sunt înregistrate aproximativ 100.000 de ovine și caprine. Imunizarea întregului efectiv va continua după ce vor fi primite și alte cantități de vaccin.

Deplasarea animalelor va fi limitată în localitățile vizate

Pe durata campaniei, crescătorii din localitățile în care se desfășoară vaccinarea vor trebui să respecte restricții temporare privind mișcarea animalelor. Acestea vor fi ridicate numai după finalizarea imunizării la nivelul întregii comune sau al orașului vizat.

Vaccinurile sunt puse la dispoziția crescătorilor fără niciun cost. Autoritățile veterinare solicită proprietarilor să colaboreze cu medicii veterinari și să permită vaccinarea animalelor.

Măsurile vin în contextul restricțiilor aplicate la nivel național pentru transportul ovinelor și caprinelor, dar și al interdicției de export impuse în contextul epidemiologic actual. Dozele primite de Vâlcea provin din rezervele de vaccinuri constituite la nivelul Uniunii Europene.