ACUM – ACCIDENT pe VALEA OLTULUI. Două mașini, o victimă…
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs în această seară pe DN7, pe Valea Oltului, la kilometrul 224+400 de metri, pe raza comunei Racovița, județul Vâlcea. În urma impactului, o persoană a fost rănită ușor și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Potrivit primelor informații, cauza producerii accidentului ar fi fost neadaptarea vitezei la condițiile de drum. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Documentele acestora erau valabile.
La fața locului au intervenit polițiștii rutieri și reprezentanții Secției Drumuri Naționale, pentru efectuarea cercetărilor și luarea măsurilor necesare.
Circulația rutieră se desfășoară alternativ, pe un singur sens, traficul fiind blocat pe direcția Râmnicu Vâlcea – Sibiu. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Șoferii sunt sfătuiți să circule cu prudență și să respecte indicațiile polițiștilor aflați la fața locului.
