FOTO/VIDEO. Mașină luată de ape la Drăgășani. Șoferul încerca să traverseze pârâul…

O mașină a fost luată de apele învolburate ale pârâului Pesceana. Incidentul a avut loc…

O mașină a fost luată de apele învolburate ale pârâului Pesceana. Incidentul a avut loc marți dimineață în municipiul Drăgășani, pe strada Rahova. Șoferul s-a autoevacuat până la sosirea salvatorilor.

Autoturismul blocat în pârâul Pesceana a fost văzut de câțiva localnicii care, speriați, au sunat la 112. Șoferul încerca să traverseze pârâul cu mașina, acolo fiind, se pare, un drum folosit de localnici atunci când apele sunt scăzute.

Imediat, la fața locului s-a deplasat o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și o autospecială Duster cu barca din cadrul Gărzii de Intervenție Drăgășani.

Din fericire, în mașina luată de ape se afla doar șoferul, care până la venirea salvatorilor s-a autoevacuat.