Patru zile de sărbătoare în municipiu. Programul complet al Zilelor Râmnicului

Râmnicu Vâlcea se pregătește pentru sărbătorirea a 635 de ani de la prima sa atestare…

Râmnicu Vâlcea se pregătește pentru sărbătorirea a 635 de ani de la prima sa atestare documentară cu un program complex de evenimente, organizat de Primăria Municipiului împreună cu partenerii săi, care va debuta joi, 18 mai, pentru a acoperi întregul sfârșit al acestei săptămâni. Manifestările sunt concentrate în principal în zona centrală, la umbra statuii lui Mircea cel Bătrân, în scuarul și parcul ce îi poartă numele, în onoarea celui care, la 20 mai 1388, menționa într-un hrisov, pentru prima dată, numele Râmnicului, pe care, un an mai târziu, într-un alt document, avea să-l numească „Orașul Domniei mele”. 

Principalele evenimente oficiale prilejuite de această sărbătoare se vor derula sâmbătă, 20 mai, și vor consta într-o ședință festivă a Consiliului Local ce va începe la ora 10.00 la Arenele „Traian”, urmată de o paradă festivă până la statuia domnitorului de la intrarea în Parcul Mircea cel Bătrân și de un moment artistic ce va culmina cu lansarea a 635 de baloane colorate.

Ediția din acest an a zilelor orașului propune o serie impresionantă de concerte care va debuta vineri, în Scuarul Mircea cel Bătrân, cu un spectacol folcloric extraordinar susținut de Ana Maria Iorga, Robert Târnăveanu, Marcela Fota, Cătălin Iancu, trupa Art și Ansamblul Miorița din Vaideeni, pentru a continua sâmbătă – cu DJ Project & Ioana Ignat și Loredana & Agurida și duminică – cu Taraful Victor Florea și Amna & Robert Toma. Tot la kilometrul „0”al orașului, în Parcul Mircea cel Bătrân se va derula în fiecare seară, de vineri, 19 mai, până duminică, 21 mai, Caravana Filmului Românesc „Cartea și Filmul”, ce va propune cinefililor vâlceni întâlnirea cu trei producții de referință ale cinematografiei naționale: „Imposibila iubire”, regizor Constantin Vaeni, „Funeralii fericite”, regizor Horațiu Mălăele și „Ultima noapte de dragoste”în regia lui Sergiu Nicolaescu. Scuarul Mircea cel Bătrân va fi animat în cele trei zile ale week-end-ului de o nouă ediție a Târgului Meșterilor Populari Vâlceni, ocazie cu care zeci de meșteri din județ îi vor încânta pe vizitatori cu creațiile lor minunate. Alte manifestări din programul divers – disponibil integral pe site-ul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea la adresa www.primariavl.ro, precum și pe conturile de pe rețele sociale ale Municipalității – mai cuprind Festivalul „Constelații Rock”, vernisaje de expoziții de artă plastică, simpozioane, lansări editoriale, întreceri sportive grupate sub genericul „Cupa Râmnicului”, Festivalul Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”, precum și un festival gastronomic găzduit în Scuarul Mircea cel Bătrân.

Programul evenimentelor dedicate aniversării a 635 de ani de la prima

Atestare Documentară a Municipiului Râmnicu Vâlcea

Joi, 18 mai

14:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, MEMORIA RÂMNICULUI, Constantin Mateescu „Prozatorul Râmnicului” (evocare), Forumul Cultural al Râmnicului

17:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” MEMORIA RÂMNICULUI, Lansarea volumului „Dragoș Serafim, Iubirea de Râmnic. Tablete, versuri, evocări…”, Forumul Cultural al Râmnicului și Colegiul Medicilor din Vâlcea

18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea

Vineri, 19 mai

10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Festival gastronomic, Autentic Events 

10:00 –20:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea

10:30 Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, Comunicări cu tema „Râmnicul modern și contemporan”, Forumul Cultural al Râmnicului

17:00 Galeriile de Artă Cozia – Pasaj, Ceremonia de premiere a Concursului de pictură pentru copii  „Râmnicul meu”, ediția a III-a

17:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Festivitatea de deschidere a Festivalului Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”, Asociația Ordessos 

18:30 Scuarul Mircea cel Bătrân

Euphonia Folcloric Fusion – Dirijor Codruț Scurtu & Style Taraf 

Concert Folcloric Extraordinar

18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea

20:00 Aby Stage Bar, Concursul „Constelații Rock”, etapa I – ziua 1

21:15 Parcul Mircea cel Bătrân, Caravana Filmului Românesc – Cartea și Filmul, „Imposibila iubire”,  regizor Constantin Vaeni

Sâmbătă, 20 mai

10:00 Arenele Traian, Ședinţa Festivă a Consiliului Local dedicată aniversării a 635 de ani de la prima atestare documentară a Râmnicului

10:50 Arenele Traian – Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân, Paradă Festivă

11:00 Statuia Domnitorului Mircea cel Bătrân – Moment artistic prezentat de Teatrul Municipal „Ariel”

11:15 Scuarul Mircea cel Bătrân, Deschiderea oficială a Târgului Meşterilor Populari Vâlceni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea

11:30 Scuarul Mircea cel Bătrân, Concert Fanfara Judeţeană „Constantin Brâncoveanu”

11:45 Scuarul Mircea cel Bătrân, Lansarea în aer a 635 de baloane tricolore

18:00 Sala Zăvoi a Teatrului Municipal „Ariel”, Spectacol de poezie cuprinzând creațiile participanților la Festivalul Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”Asociația Ordessos 

18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea

19:15 Scuarul Mircea cel Bătrân

Microrecital New Phill Jazz Band – Jazzy Explosive, Filarmonica „Ion Dumitrescu”

Concert DJ Project & Ioana Ignat 

Concert Loredana & Agurida

21:00 Aby Stage Bar, Concursul „Constelații Rock”, etapa I – ziua 2 

21:15 Parcul Mircea cel Bătrân, Caravana Filmului Românesc – Cartea și Filmul, „Funeralii fericite”, regizor Horațiu Mălăele

08:00 – 21:00 Sala Sporturilor Traian, Memorialul „Leonard Gugulici”, arte marțiale, ediția a II-a

10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Festival gastronomic, Autentic Events 

Duminică, 21 mai

10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Festival gastronomic, Autentic Events 

10:00 – 22:00 Scuarul Mircea cel Bătrân, Târgul Meşterilor Populari Vâlceni, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vâlcea

17:00 Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul”, Decernarea premiilor și Ceremonia de închidere a Festivalului Internațional de Poezie „Râmnicul este metaforă”Asociația Ordessos

18:45 Teren C.S.M. II, Cupa Râmnicului (fotbal pe teren redus), Asociația Județeană Sportul pentru Toți Vâlcea

19:15 Scuarul Mircea cel Bătrân

Spectacol Taraful Victor Florea

Spectacol Amna & Robert Toma

21:15 Parcul Mircea cel Bătrân, Caravana Filmului Românesc – Cartea și Filmul, „Ultima noapte de dragoste”, regizor Sergiu Nicolaescu