CONDAMNARE. Vâlcean trimis după gratii după ce a condus fără permis

Încep să “curgă” condamnările pentru persoanele care, fără jenă, încalcă legislația rutieră. Mulți o sa…

Încep să “curgă” condamnările pentru persoanele care, fără jenă, încalcă legislația rutieră. Mulți o sa spună că sunt abateri minore, însă de la abateri minore până la producerea unor tragedii pe șosele este un pas mic. Un alt vâlcean a fost condamnat zilele trecute pentru că a condus pe drumurile publice deși nu deține permis. El a fost depistat în trafic, iar apoi trimis în judecată. Magistrații, așa cum era normal, l-au găsit vinovat și l-au trimis după gratii pentru următoarele 8 luni și 267 de zile.

“Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, pe numele unui bărbat care este condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.

La data de 4 iulie a.c., polițiștii au dus la îndeplinire un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Râmnicu Vâlcea pe numele unui bărbat de 58 de ani, din comuna Golești, acesta având de executat o pedeapsă de 8 luni și 267 de zile de închisoare. 

În fapt, în data de 27 mai 2021, acesta a fost depistat de polițiști, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Golești, județul Vâlcea, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Bărbatul a fost condus în vederea încarcerării, în Penitenciarul de Maximă Siguranță Mioveni, din județul Argeș” – informează Poliția Vâlcea.