Doi râmniceni prinși drogați la volan, weekend-ul trecut

Deși, în ultima perioadă, au fost făcute publice extrem de multe cazuri de consum de…

Deși, în ultima perioadă, au fost făcute publice extrem de multe cazuri de consum de droguri la volan, ei bine unii șoferi nu se dezmint și nu au nicio jenă în a se urca la volan după ce au consumat substanțe interzise. Weekend-ul trecut, în urma unor acțiuni ale polițiștilor rutier de la Râmnicu Vâlcea, au fost depistați doi astfel de conducători auto.

La data de 8 iulie a.c., ora 19.20, polițiștii Biroului Rutier au identificat în trafic un bărbat, de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism în municipiul Râmnicu Vâlcea,  sub influența unor substanțe psihoactive. În urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența în organism a unei substanțe psihoactive interzise T1B THC, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism.

Tot sâmbătă, în jurul orei 23.00, polițiștii Biroului Rutier au mai depistat un bărbat, de 28 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în timp ce conducea un autovehicul în municipiu, sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive interzise T1C MDMA, ulterior fiind condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de mostre biologice, în vederea stabilirii substanțelor psihotrope în organism.

În ambele cazuri, au fost întocmit dosare penale, în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.