RÂMNICU VÂLCEA. Și-a înjunghiat colegul pentru că i-ar fi consumat băutura și mâncarea

A băgat cuțitul cu nonșalanță în abdomenul colegului său de apartament doar pentru simplul fapt…

A băgat cuțitul cu nonșalanță în abdomenul colegului său de apartament doar pentru simplul fapt că acesta din urmă îi consumase băutura și mâncarea. Adrian S. este acum cercetat penal și arestat pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Totul s-a petrecu în noaptea de 7 spre 8 iulie 2023, în municipiul Râmnicu Vâlcea, victima fiind găsită de polițiști, într-o baltă de sânge, la scara unui bloc.

“Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat faptul că: în noaptea de 07/08.07.2023, în jurul orelor 01:00, inculpatul, în timp ce se afla împreună cu victima, colegul său de muncă şi de apartament, în locuinţa comună din municipiul Rm. Vâlcea, i-a reproşat acesteia că a consumat băutura şi mâncarea lui, ocazie cu care l-a înjunghiat în abdomen cu un cuţit. După ce a fost înjunghiată cu cuţitul în abdomen, victima a fugit din locuinţa comună și s-a refugiat în faţa scării blocului, unde a fost identificată de către lucrătorii de poliţie, în timp ce agresorul a rămas în apartament.

Victimei i-au fost cauzate leziuni traumatice care necesită 25 – 30 de zile de îngrijiri medicale şi care au pus în primejdie viaţa victimei, pentru salvarea acesteia fiind necesară intervenţie chirurgicală de urgenţă. 

Investigaţiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de poliţie din cadrul I.P.J. Vâlcea Serviciul de Investigaţii Criminale. 

Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspecte” – se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Vâlcea.