Aproape 20% din mașinile verificate de RAR Vâlcea în trafic prezentau neconformități
Registrul Auto Român (RAR) Vâlcea a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în…
Registrul Auto Român (RAR) Vâlcea a verificat în trafic, din punct de vedere tehnic, în primele șase luni din anul 2023, 944 de vehicule. Dintre acestea, 19,92% prezentau diferite neconformități tehnice sau legate de acte și 4 prezentau pericol iminent de accident. Din totalul autovehiculelor oprite, în 2,24% din cazuri s-au constatat deficiențe din sfera poluării și 1,69% aveau ITP fals, expirat sau anulat.
În urma controalelor mixte desfășurate de RAR și Poliția Rutieră, în acest județ au fost aplicate 202 amenzi contravenționale și au fost retrase 182 de certificate de înmatriculare.
În situația în care una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, acesta poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice specifice la reprezentanțele RAR din țară.