Proiect PNL: Prevenirea criminalității cu bani din bunurile confiscate

Ministerul Justiției, condus de ministra liberală Alina Gorghiu – prin Agenția Națională de Administrare a…

Ministerul Justiției, condus de ministra liberală Alina Gorghiu – prin Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și în colaborare cu mediul asociativ de specialitate – va derula în următoarele luni o campanie de prevenire a criminalității, de protecție a victimelor și de educație juridică. Proiectul are o finanțare inițială de aproape 1,3 milioane lei, sumă ce va fi suplimentată din valorificarea bunurilor confiscate din procedurile judiciare penale.

Campania constă în asistență și protecție a victimelor infracțiunilor (inclusiv în situații de urgență), măsuri de prevenire a criminalității și cursuri de educație juridică. Beneficiarii principali sunt victime ale infracțiunilor, persoane aflate în situații de risc sau de vulnerabilitate la criminalitate și copii cu vârsta între 10-17 ani din zone expuse infracționalității.

Prin această campanie, produsele provenite din fărădelegi sunt reutilizate într-un scopuri benefice societății, precum înlăturarea efectelor negative ale criminalității asupra victimelor și prevenirea infracționalității în rândul celor foarte tineri.

🅿️