IPJ VÂLCEA: Transportatorii, la control! Amenzi de 22.000 de lei într-o singură zi

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu…

La data de 18 octombrie a.c., polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, împreună cu cei de la Biroul Imigrări Vâlcea, precum și cu reprezentanți Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.) au desfășurat o acțiune pe drumurile publice din județ, privind verificarea legalității transportului rutier de marfă, de persoane și regim TAXI.

Cu această ocazie, au fost verificate 73 de autovehicule și legitimate 95 de persoane.

Au fost testați 64 de conducători auto pentru consumul de alcool.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, în cuantum de aproximativ 22.000 lei.

De asemenea, ca măsuri complementare, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, 5 permise de conducere și retrase 4 de certificate de înmatriculare.

În jurul orei 12.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat, de 52 ani, din județul Olt, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 64, efectuând transport public de persoane, contra cost, fără a deține autorizație TAXI sau copie conformă valabilă. Acesta a fost sancționat conform Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere cu amendă în valoare de 1.000 lei, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni.

Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare!