VÂLCEA. 930 de sancțiuni la stațiile de carburanți din județ
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Vâlcea, în perioada 31 august – 31 octombrie 2023, pe…
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Vâlcea, în perioada 31 august – 31 octombrie 2023, pe raza județului Vâlcea au avut loc acțiuni de control la instituțiile publice și operatorii economici din județul Vâlcea care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolier lichefiat (GPL). Au fost verificați 124 de operatori economici/puncte de lucru, 348 mijloace de transport și 2 instituții publice.
Potrivit documentelor constatatoare încheiate de reprezentanții instituțiilor cu atribuții de control, până la această dată, s-au constat 930 de deficiențe pentru care au fost dispuse 1162 de măsuri de remediere. Totodată, au fost aplicate 930 de sancțiuni contravenționale, din care: 341 amenzi și 589 avertismente. Valoarea totală a amenzilor se ridică la suma de 2.567.285 lei.
Situația din județul Vâlcea, pentru perioada menționată, se prezintă astfel:
1. Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea a aplicat 166 de amenzi în valoare de 552.500 lei și 251 de avertismente;
2. Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea a aplicat 39 amenzi în valoare de 100.585 lei și 60 de avertismente;
3. Garda Naţională de Mediu – Comisariatul Județean Vâlcea a dat 34 de amenzi în valoare de 1.334.000 lei și 13 avertismente;
4. Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea: 25 amenzi în valoare de 195.000 lei și 260 de avertismente;
5. Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat – ISCIR Pitești: 15 de amenzi în valoare de 120.000 lei;
6. Biroul Vamal de Interior Vâlcea: o amendă în valoare de 20.000 lei;
7. Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – ISCTR 6 Slatina: 58 de amenzi în valoare de 229.700 lei și 5 avertismente;
8. Direcția Regională Antifraudă Fiscală Târgu Jiu: 3 amenzi în valoare de 15.500 lei;
De asemenea, au fost dispuse și măsuri complementare:
• Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea: pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu pentru 14 operatori economici;
• Biroul Vamal Vâlcea: suspendarea atestatului de comercializare pentru 18 operatori economici;
• Garda Națională de Mediu – Comisariatul Vâlcea: suspendarea activității pentru lipsa autorizației de mediu pentru 24 deoperatori economici;
• Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea: suspendarea activității de distribuție echipamente pentru 35 operatori economici(respectiv pentru 49 echipamente);
• ISCIR Pitești: oprirea de la funcționare pentru 33 de operatori economici.