FOTO. Braconieri prinși în flagrant pe râul Olt, la Vâlcea

Azi, 10 decembrie 2023, autoritățile din Vâlcea au plecat la “vânătoare” de braconieri. Și, evident,…

Azi, 10 decembrie 2023, autoritățile din Vâlcea au plecat la “vânătoare” de braconieri. Și, evident, că au și prins! Dacă acțiunile ar fi mai dese, ei bine altfel ar sta treaba, iar braconajul piscicol ar putea fi ținut, cât de cât, sub control.

La acțiunea pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol au participat polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu cei de la Secția nr. 4 Prundeni și cu sprijinul unui reprezentant al Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vâlcea.

În urma verificărilor efectuate, au fost depistați în flagrant delict, în localitatea Prundeni, 2 bărbați de 44 și 56 de ani, din municipiul Drăgășani, care pescuiau ilegal și cu unelte neautorizate pe râul Olt. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 modificată, privind pescuitul și acvacultura.

De asemenea, au fost confiscate următoarele bunuri: o barcă pneumatică, 20 de plase de pescuit și cantitatea de 77,4 kg de pește specia crap, bunuri cu o valoare de aproximativ 15.000 lei.