La Râmnicu Vâlcea se va construi un bazin de înot, anunță primarul Gutău

Municipiul Râmnicu Vâlcea trebuia să aibă de câțiva ani un bazin de înot. Numai că,…

Bazin de inot

Municipiul Râmnicu Vâlcea trebuia să aibă de câțiva ani un bazin de înot. Numai că, din cauza unor greșeli de proiectare și execuție, complexul construit în zona Ștrandului Ostroveni nu a fost finalizat niciodată, iar acolo se încearcă transformarea lui în alt obiectiv. Ca urmare, municipalitatea a fost nevoită să găsească ale soluții pentru construirea unui bazin de înot, atât de dorit de părinți și copii. La momentul actual, micuții ce sunt instruiți în tainele înotului sunt nevoiți să facă naveta la Pitești sau la Călimănești. Primarul Mircia Gutău a anunțat însă că a găsit modalitatea de rezolvarea a acestei probleme, iar Râmnicu Vâlcea va avea, în viitorul apropiat, un bazin de înot.

“Cu toată opoziția liberalilor, vom face un bazin de înot. Nu mai stau la mâna nimănui acum. Avem terenul din spate de la Forestier pe care l-am câștigat în instanță. Sunt 12.000 mp pe care i-am câștigat în instanță după 20 de ani și terenul acela ne permite să facem un bazin de înot și, de ce nu, și o creșă în zona respectivă. Ușor – ușor vrem să separăm creșele de grădinițe” – a declarat primarul Mircia Gutău, în cadrul unei conferințe de presă.