Angajat al Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, acuzat de luare de mită. Procurorii DNA l-au dat pe mâna justiției
Un consilier cu atribuții de control din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a fost trimis…
Un consilier cu atribuții de control din cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea a fost trimis în judecată, la sfârșitul săptămânii trecute. Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Craiova îl acuză pe Nicu-Gabriel Simionescu că ar fi luat șpagă de la patronul unei societăți comerciale pentru a nu-l sancționa pentru necurăţarea suprafeţelor de teren de pe care exploatase masa lemnoasă.
”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților: SIMIONESCU NICU-GABRIEL, la data faptei consilier cu atribuții de control în cadrul Gărzii Forestiere Râmnicu Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită; Z.I.C., administrator al unei societăți comerciale, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt: în ziua de 23 august 2022, în contextul efectuării unor controale la societatea administrată de inculpatul Z.I.C., ce avea ca obiect de activitate exploatarea masei lemnoase, inculpatul Simionescu Nicu-Gabriel, în calitatea menționată mai sus, ar fi primit de la omul de afaceri o sumă de bani în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu. Concret, banii ar fi fost remiși inculpatului Simionescu Nicu-Gabriel pentru ca acesta să nu sancționeze contravențional agentul comercial pentru necurățarea suprafețelor de teren de pe care exploatase masa lemnoasă și, implicit, să finalizeze controlul într-un mod favorabil societății administrate de inculpatul Z.I.C. În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii”, se arată în comunicatul emis de DNA – Serviciul teritorial Craiova.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Gorj, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.