FOTO. Câine salvat de pompierii vâlceni dintr-un canal
Pompierii vâlceni au salvat, azi, un căţel care a căzut într-un canal de scurgere aflat…
Pompierii vâlceni au salvat, azi, un căţel care a căzut într-un canal de scurgere aflat pe strada Poenari, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea. Intervenția a fost una rapidă, pompierii mobilizându-se și scoțând patrupedul în fix 38 de minute. Animalul a primit ajutor la fața locului de la salvatori și se află acum în afara oricărui pericol.
“Pompierii militari vâlceni au fost solicitați, cu puțin timp în urmă, pentru salvarea unui animal de talie mică din medii ostile vieții, în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Poenari. S-au deplasat de urgență la locul evenimentului forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare.
Echipajul operativ sosit la locul intervenției a constatat că animalul era prins/blocat intr-un canal de scurgere. Cu grijă și răbdare au reușit să elibereze cățelul din capcana în care intrase. Bucuros că a scăpat, cățelul i-a răsplătit pe salvatori cu mișcări energice ale cozii și priviri pline de recunoștință.
Felicitări, Damian, Cosmin, Bogdan și Andrei!” – informează purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, căpitan Sorin Albinaru.