Plic cu o substanță albă, descoperit într-o mașină din Râmnicu Vâlcea

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat pe o stradă din…

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea au depistat pe o stradă din municipiu, un autoturism staționat în care se aflau doi tineri persoane, care aveau un comportament nefiresc.

“S-a procedat la identificarea și legitimarea acestora, precum și la efectuarea controlului corporal, stabilindu-se că este vorba de 2 tineri, de 22 și 26 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Totodată, în urma controlului asupra autoturismului, a fost descoperit un plic cu o substanță de culoare albă, susceptibilă de a fi interzisă de lege.

Plicul a fost ridicat și predat polițiștilor din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, în vederea continuării cercetărilor” – informează IPJ Vâlcea.