FOTO/RÂMNIC. Femeie imobilizată de polițiștii locali, după ce a distrus florile și a amenințat cu un cuțit
Au existat postări pe Facebook (acolo unde toată lumea are impresia că poate face orice…
Au existat postări pe Facebook (acolo unde toată lumea are impresia că poate face orice fel de afirmație aberantă) despre o femeie care a fost imobilizată de polițiștii locali din Râmnicu Vâlcea, unele persoane susținând că aceasta vindea pătrunjel când au luat-o pe sus forțele de ordine. Adevărul este altul însă, iar denaturarea unor fapte nu face, în niciun caz bine, societății. În realitate, femeia din imagine a distrus florile de pe domeniul public, iar apoi i-a amenințat pe polițiști cu un cuțit. Incidentul a avut loc marți, 26 martie 2024, în jurul orei 14.20, fapta fiind sesizată de un cetățean din cartierul Ostroveni. Ca urmare, patrula Poliției Locale a fost direcționată pe bulevardul Tineretului unde femeia a fost prinsă în flagrant în timp ce rupea și distrugea florile din aranjamentele cuprinse între Catedrala Ostroveni și Farmacia Catena.
“La sosirea polițiștilor locali, persoana în cauză, aflată evident sub influența alcoolului, s-a manifestat violent, aruncând cu pietre și cu un borcan în agenți, ulterior amenințându-i și cu un cuțit, drept pentru care, conform procedurilor în astfel de situații, s-a decis imobilizarea acesteia. Dată fiind starea vizibil degradată psihic a femeii – identificată ca fiind L.E., în vârstă de 56 de ani, cu domiciliul în zona Goranu – polițiștii locali au cerut prin serviciul 112 intervenția unei ambulanțe care a preluat-o pe aceasta și a transportat-o la secția de Psihiatrie a Spitalului Județean, unde a mai fost internată cu numeroase alte ocazii anterioare. Totodată, a fost sesizată și Piețe Prest S.A. pentru a face curățenie în zonele în care femeia a distrus răsadurile de flori și pentru a înlocui florile distruse.
Este regretabil că intervenția perfect regulamentară și justificată a polițiștilor locali a fost complet denaturată în unele postări de pe rețelele sociale din rațiuni politico-electorale” – se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea.