VIDEO. Prins în zona Tic – Tac cu droguri în buzunar. Suspectul a vrut să fugă de jandarmi…

Incident noaptea trecută, în jurul orei 23:30, în zona Tic Tac din cartierul Ostroveni al…

Incident noaptea trecută, în jurul orei 23:30, în zona Tic Tac din cartierul Ostroveni al municipiului Râmnicu Vâlcea. Un bărbat în vârstă de 31 de ani a intrat în atenția jandarmilor după ce a avut un comportament suspect, iar mai apoi a încercat să fugă de oamenii legii. Evident că nu a scăpat, forțele de ordine intervenind rapid și oprind autospeciala de Jandarmerie în dreptul autoturismului său, împiedicând astfel orice încercare de a pleca.

„Ulterior, jandarmii vâlceni l-au legitimat, pentru a evalua situația și pentru a stabili motivele comportamentului lui suspect. În urma controlului corporal preventiv, asupra tânărului au fost găsite substanțe interzise de lege, mai exact fragmente vegetale de culoare verzuie cu miros înțepător și un pachet de foițe în rolă cu filtre, folosite pentru confecționarea țigaretelor.

Documentele întocmite împreună cu substanțele depistate, vor fi predate Biroului pentru Combaterea Crimei Organizate Vâlcea în vederea continuării cercetărilor” – informează Jandarmeria Vâlcea.