FOTO – Bandă de HOȚI, prinsă în FLAGRANT. Furau din locuințele din VÂLCEA și GORJ

Patru indivizi care făceau parte dintr-o bandă de hoți au fost prinși în flagrant delict…

Hoti prinsi in flagrant arestare

Patru indivizi care făceau parte dintr-o bandă de hoți au fost prinși în flagrant delict la Vâlcea. S-a întâmplat sâmbătă, 30 martie a.c., la acest caz lucrând polițiștii din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea – Biroul de Investigații Criminale, împreună cu cei de la Poliția  Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Investigații Criminale. Suspecții au vârste cuprinse între 24 și 32 de ani, sunt din județele Vâlcea și Gorj și sunt bănuiți de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

“Cei 4 bărbați ar face parte dintr-o grupare specializată în comiterea infracțiunilor de furturi din locuință, comise în județele Vâlcea și Dolj.

Totodată, în urma percheziției corporale și a autovehiculelor, asupra acestora au fost identificate și indisponibilizate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe obiecte folosite la comiterea faptelor.

În urma administrării probatoriului, a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cei 4 bărbați, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat.

În cursul zilei de ieri, 31 martie a.c., persoanele în cauză au fost prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care a dispus măsura preventivă a  arestului la domiciliu, pentru 2 dintre aceștia, iar, pentru ceilalți 2, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

În cauză, polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților și luarea măsurilor legale care se impun.

Activitatea a beneficiat de sprijinul de specialitate al polițiștilor din cadrul Biroului Operațiuni Speciale Craiova, Serviciului de Operațiuni Speciale Vâlcea și Biroului de Analiza Informațiilor Vâlcea, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea” – precizează IPJ Vâlcea.