VÂLCEA. Weekend-ul “șoferilor” fără permis de conducere. Unul a fost reținut!
Tupeu, nesimțire și inconștiență! Nu mai puțin de patru indivizi au fost prinși de polițiștii…
Tupeu, nesimțire și inconștiență! Nu mai puțin de patru indivizi au fost prinși de polițiștii vâlceni în timp ce conducerea vehicule pe drumurile publice fără permis de conducere, iar altul era beat criță.
Tânăr de 18 ani, fără permis pe Valea Oltului
Acțiunile de weekend ale rutierilor din Vâlcea au început de vineri, când pe DN 7, la Câineni, au depistat în trafic un tânăr, de 18 ani, din localitatea Buzești, județul Teleorman, care conducea un autoturism deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul indicând valoarea de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, aflat sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.
Încă unul fără permis…
Sâmbătă, 6 aprilie, în jurul orei 22:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Băbeni au oprit pe Drumul Județean 677 F, în localitatea Șirineasa, un autoturism condus de către un bărbat, de 29 de ani, din localitatea Cernișoara. În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Concurs de infracțiuni rutiere…
Duminica, 7 aprilie, în jurul orei 15:30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat un alt șofer fără permis, iar acesta conducea și un autoturism neînmatriculat. Este vorba despre un bărbat, de 46 de ani, din localitatea Olanu, el fiind prins pe DN 64. De asemenea, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Reținut pentru recidivă…
În aceeași zi de duminică, un bărbat a fost reținut după ce a fost depistat conducând un tractor cu remorcă și beat și fără permis. El se afla în stare de recidivă, ținând cont că și în luna februarie 2024 a fost prins într-o situație similară. Este vorba despre un bărbat de 36 de ani, din localitatea Ghioroiu, polițiștii descoperind ulterior că tractorul și remorca nici măcar nu sunt înmatriculate. “Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,36 mg/l alcool pur în aerul expirat. În baza probatoriului administrat, față de acesta s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, în vederea luării unei măsuri procedurale. Polițiștii continuă cercetările, în cadrul unui dosar penal, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, pentru documentarea întregii activități infracționale a acestuia” – informează IPJ Vâlcea.
Beat criță, conducerea pe un drum comunal
În jurul orei 18:45, polițiștii Secției Rurale nr. 8 Lăpușata au depistat, un bărbat, de 51 de ani, din localitatea Măldărești, în timp ce conducea un autoturism pe DC 65 C. Întrucât acesta emana halena alcoolică, polițiștii au procedat la testarea acestuia, cu aparatul etilotest, rezultatul indicând valoarea de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.