Vasile Boeangiu, candidatul PNL la Alunu: “Vreau să pun comuna la loc de cinste pe harta județului Vâlcea”
Vasile Boeangiu este propunerea Partidului Național Liberal (PNL) Vâlcea pentru funcția de primar al comunei…
Vasile Boeangiu este propunerea Partidului Național Liberal (PNL) Vâlcea pentru funcția de primar al comunei Alunu. Medic veterinar de profesie, Boeangiu a mai avut frâiele localității între anii 2004 – 2016, însă este de părere că nu și-a încheiat misiunea în fruntea Primăriei Alunu și că mai are multe de făcut în comună.
“Din 2016 până în prezent, comuna Alunu a stagnat. Era în plină evoluție când am lăsat-o, cu posibilități de a se crea locuri de muncă printr-o fabrica de procesat fructe și legume care trebuia să se facă la Alunu, și pe care a refuzat-o domnul primar actual, spunând că nu dorește să continue proiectele doctorului Boiangiu. Mai erau de făcut 3 lucruri : asfaltare, pe care o lăsasem pe ultimul loc, creare de locuri de muncă și înfrumusețare. În rest le-am făcut pe toate. Obiectivul meu numărul 1 în acest mandat este asfaltarea tuturor drumurilor din localitate. Fiecare uliță și fiecare cătun vreau să fie asfaltat, vreau să fie cu rigole, cu șanțuri. Vreau să fie alei pietonale în toată localitatea, flori și pomi peste tot, să ne bucurăm. Vreau sa fac o comuna frumoasă! M-am născut acolo, trăiesc acolo, eu, soția mea, copiii mei, familia mea și toți colegii și oamenii la care țin. Vreau să o fac minunată pentru niște oameni minunați! Vreau să o pun la loc de cinste pe harta județului Vâlcea” – a declarat candidatul PNL pentru funcția de primar al comunei Alunu, Vasile Boeangiu.