FOTO. Un nou ACCIDENT în RÂMNICU VÂLCEA. Femeie transportată la spital
Un nou accident rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea, azi, 13 mai 2024, după cel de…
Un nou accident rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea, azi, 13 mai 2024, după cel de dimineață din zona Liceului Energetic. De data aceasta s-a întâmplat pe strada Știrbei Vodă, o femeie fiind transportată la UPU Vâlcea în urma impactului dintre două autoturisme.
Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea, prezenți la fața locului, anunță că nu au fost scurgeri de combustibil. Ei au asigurat, totuși, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor.
“Din primele verificări efectuate, s-a stabilit că ar fi avut loc o coliziune între două autoturisme, respectiv un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani și un alt autoturism condus de un bărbat de 61 de ani.
În urma impactului, a rezultat rănirea unui pasager în una dintre cele două autoturisme, respectiv a unei femei de 56 de ani, din localitatea Vlădești care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei 2 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii evenimentului rutier” – afirmă Poliția Vâlcea.