Un nou proiect marca Popolan! Centru de zi pentru consiliere și sprijin la Dăești
Un nou proiect interesant la Dăești, acolo unde administrația publică locală condusă de Gheorghe Popolan…
Un nou proiect interesant la Dăești, acolo unde administrația publică locală condusă de Gheorghe Popolan performează pe toate planurile. De data aceasta, primarul a inițiat un proiect care va oferi un mediu sigur pentru copiii din comunitatea Dăești, ajutându-i să-și atingă potențialul maxim și să-și construiască un viitor mai bun. Este vorba despre proiectul “Centru de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii in comuna Daesti, județul Vâlcea”, aprobat recent și care are ca scop principal creșterea gradului de integrare și acces la serviciile sociale a unor categorii defavorizate.
“Centrul de zi asigura accesul beneficiarilor ținta (copii și părinți) la educație și activități de supraveghere și suport în procesul de învățare care să contribuie la dezvoltarea personală și pregătirea acestuia pentru viața independentă.
Totodată, prin implementarea prezentului proiect se urmărește asigurarea unei stări optime de sănătate a copiilor și părinților din comuna Dăești prin activități de consiliere și suport, creșterea nivelului de educație, de socializare și a stării de sănătate a tuturor cetățenilor comunei Dăești (copii, tineri, adulți, vârstnici și persoane cu handicap), favorizarea integrarii sociale si familiale” – precizează Primăria Dăești.