Cum a fost înșelată o familie din Vâlcea, după ce a bătut palma cu “meseriașii”
Din ce în ce mai dese sunt descoperite escrocheriile unor așa – ziși meseriași, care…
Din ce în ce mai dese sunt descoperite escrocheriile unor așa – ziși meseriași, care la început solicită o anumită sumă de bani pentru execuția unei lucrări, iar ulterior măresc prețul și încearcă să-i înșele pe cei care i-au angajat. Așa a pățit recent și o familie din comuna Stoenești, județul Vâlcea, ei denunțând la Poliție o înșelătorie din partea a doi constructori. În urma anchetei, oamenii legii au decis să-l rețină pe unul dintre meseriași, fiind vorba despre un bărbat de 25 de ani din Râmnicu Vâlcea, care acum este bănuit de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
“Din cercetări, a reieșit faptul că doi bărbați, de 25 și 32 de ani, ambii din municipiul Râmnicu Vâlcea, ar fi încheiat o înțelegere pentru a executa o lucrare la o locuință în localitatea Stoenești pentru o sumă de bani, iar, la finalul lucrării, ar fi pretins și primit o altă sumă de bani, mult mai mare față de cea pe care au cerut-o inițial.
În baza probatoriului administrat în cauză, față de bărbatul de 25 de ani a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, urmând ca acesta să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu în vederea luării unei măsuri legale.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, pentru documentarea întregii activități infracționale a celor 2 bărbați, în cadrul unui dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciunea.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” – precizează Poliția Vâlcea.
foto ilustrativ