CONDAMNARE pentru POLIȚISTUL de la SCCO VÂLCEA care a primit MITĂ de la un hacker. Vezi extrase din rechizitoriul DNA
Mihai Dandea, polițist în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Vâlcea, a fost…
Mihai Dandea, polițist în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate (SCCO) Vâlcea, a fost acuzat de luare de mită în formă continuată. Anchetatorii au descoperit că, în perioada 2020 -2022, acesta a solicitat și a primit diferite sume de bani în nu mai puțin de 10 ocazii, suma totală ridicându-se la 15.900 de euro. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Secţia de combatere a corupţiei, l-au reținut în luna martie 2022, iar ulterior l-au trimis în judecată sub acuzaţia de luare de mită în formă continuată. La începutul lunii iunie 2024, instanța Tribunalului Vâlcea s-a pronunțat pe fond în acest dosar, polițistul Mihai Dandea primind o pedeapsă de “4 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,g Cod penal aplică art. 65 Cod penal”. Inculpatul a făcut deja apel la această decizie, urmând a se judeca, cel mai probabil, la Curtea de Apel Pitești. Trebuie menționat că Mihai Dandea este acum pus la dispoziția IPJ Vâlcea, ocupându-și timpul pe la compartimentul Logistică din cadrul unității.
Rechizitoriul…
În rândurile de mai jos, vă vom prezenta extrase din rechizitoriul întocmit de procurorul Ioan Amariei din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției. Trebuie să precizăm că polițist Dandea a încercat să se apere în diferite moduri. Inițial le-a spus acuzatorilor că informațiile pe care i le dădea hackerului erau nereale/minciuni, pentru ca ulterior să ceară schimbarea încadrării juridice de la luare de mită la înșelăciune. Procurorul DNA a refuzat solicitarea lui Mihai Dandea. Mai trebuie precizat faptul că polițist SCCO Vâlcea a fost denunțat chiar de cel care i-a dat mită. Hackerul a scăpat astfel de acuzația de dare de mită, cauză care a fost clasată.
“Din toamna anului 2020 până la data de 28 martie 2022 M.D., agent de poliție în cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vâlcea, organ de cercetare al poliției judiciare, în mod repetat, la diferite intervale de timp și în realizarea aceleiași rezoluții, a pretins și primit de la ….. suma totală de 15.900 de euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intră în îndatoririle sale de serviciu și în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare acestor îndatoriri.
Îndatoririle de serviciu relevante pentru cauza de față, în legătură cu care a fost săvârșită infracțiunea, sunt:
– să culeagă informații și să se sesizeze din oficiu cu privire la infracțiuni, inclusiv cu privire la infracțiuni în domeniul informaticii și al crimei organizate, genuri de infracțiuni în legătură cu care CN era cunoscut cu preocupări;
– să nu divulge date dobândite în timpul desfășurării activității profesionale.
Actele materiale ale infracțiunii continuate de luare de mită sunt următoarele:
- în toamna anului 2020 inculpatul D a primit ………………suma de 1500 de euro,
- în primăvara anului 2021 inculpatul D a primit suma de 2000 de euro, în localitatea Drăgășani;
- din nou în primăvara anului 2021 inculpatul D a primit o nouă sumă de 2000 de euro, în localitatea Râmnicu Vâlcea;
- de asemenea în primăvara anului 2021 inculpatul D a primit suma de 200 de euro, în localitatea Drăgășani;
- în iulie 2021 inculpatul D a primit suma de 3000 de euro, în localitatea Drăgășani;
- în perioada iulie – august 2021 inculpatul D a primit suma de 5000 de euro, i;
- la începutul anului 2022 inculpatul D a primit suma de 1000 de euro,
- tot la începutul anului 2022 inculpatul a primit de la suma de 200 de euro
- la data de 09 martie 2022 inculpatul D a primit suma de 500 de euro,
- la data de 28 martie 2022 inculpatul D a primit suma de 500 de euro” – se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.