FOTO – Activități preventive ale polițiștilor vâlceni în tabăra de cercetași de la Brezoi
Astăzi, 4 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroul de Analiză și Prevenire a…
Astăzi, 4 iulie a.c., polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea – Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroul Siguranță Școlară, Serviciul Ordine Publică, Serviciul Rutier, împreună cu repezentanți ai Agenției Naționale Antidrog și ai Serviciului Public Județean Salvamont Vâlcea, precum și cu jandarmii vâlceni au desfășurat activități de informare în cadrul evenimentului „Cupa Izvoarelor”, ediția 25, în cadrul Campaniei naționale „Împreună pentru vacanță în siguranța” și a Planului de măsuri pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului și asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival.
Astfel, polițiștii au desfășurat activități specifice la otabăra de cercetași organizată în localitatea Brezoi, unde aproximativ 800 de copii cu vârste cuprinse între 10 și 18 ani se vor bucura de experiențe plăcute.
Discuțiile s-au concentrat pe teme de siguranță personală și stradală, îndemnându-i pe copii să evite interacțiunile cu persoane necunoscute și să refuze orice ofertă de bani, cadouri sau dulciuri din partea acestora.
În ceea ce privește consumul și traficul de substanțe psihoactive, polițiștii au pus accent pe informarea persoanelor cu privire la vulnerabilitățile acestui fenomen, la riscurile și consecințele traficului și consumului de substanțe interzise, atât de punct de vedere social și medical, cât și din punct de vedere al răspunderii penale.
Totodată, acestora li s-a transmis să evite accesarea link-urilor provenite din surse necunoscute, primite prin diverse canale de comunicare, să nu completeze date personale sau bancare pe platforme neautorizate, să nu dea click pe postări din social media care promit diverse forme de câștig substanțial, cu potențial de înșelătorie etc.
Aceștia au avut ocazia de a exersa comportamentul corect în trafic, prin intermediul covorului rutier și al materialelor din dotarea laboratorului rutier, fiind informați cu privire la principalele reguli de circulație și semnalizările rutiere din unitățile de învățământ.
În plus, polițiștii de siguranță școlară au discutat cu elevii despre principalele măsuri pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime sau autori ai unor fapte de natură penală, cu accent pe infracțiunile la viața sexuală, infracțiunile de lovire sau alte violențe și traficul și consumul de droguri.
La activitățile desfășurate de polițiști au participat aproximativ 200 de persoane.
Recomandări:
– Verificați site-urile web înainte de a face rezervări!
– Alegeți o agenție de turism de încredere!
– Fiți atenți la ofertele speciale!
– Folosiți autentificarea în doi pași!
– Protejați-vă dispozitivele!
– Evitați utilizarea rețelelor publice de Wi-Fi!
– Manifestați atenție suplimentară la plățile efectuate cu cardul și la folosirea ATM-ului!
– Fiți atenți la ceea ce postați pe rețelele de socializare!
SURSA: IPJ Vâlcea