Mandinga, Lora, Nicolae Furdui Iancu și mulți alți artiști, la “Fii COOL la CULE”
La sfârșitul acestei săptămâni, timp de două zile, distracția se mută la Măldărești. Consiliul Județean…
La sfârșitul acestei săptămâni, timp de două zile, distracția se mută la Măldărești. Consiliul Județean Vâlcea organizează cea de-a trei ediție a festivalului “Fii COOL la CULE”, având invitați de marcă și anul acesta. Mandinga, Nicolae Furdui Iancu, Lora, Oana Radu, Mariana Ionescu Căpitănescu sunt doar câteva nume care vor urca pe scena de la Măldărești.
“19-21 iulie înseamnă distracție, muzică bună, oameni frumoși, înseamnă <Fii COOL la CULE>!
Cea de-a treia ediție a festivalului <Fii COOL la CULE> va transforma comuna Măldărești în epicentrul distracției din Vâlcea. Vă așteaptă trei zile de voie bună, o atmosferă incendiară și o stare de spirit pe care o veți găsi doar în acest loc deosebit, încărcat de istorie, Culele din Măldărești.
Veți avea parte de un mix perfect între tradiție și modernitate, cu spectacole de muzică populară și concerte ale celor mai îndrăgiți artiști din România.
Mandinga, Lora, Oana Radu și Adi de Vâlcea sunt doar câțiva dintre artiștii care vor urca pe scenă pentru a vă oferi un spectacol de neuitat.
Haideți să fim cool la cule! Vă așteptăm cu drag la Complexul Muzeal Măldărești pentru trei seri de excepție! Intrarea este LIBERĂ!” – spune președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.