Un nou val de caniculă! Vâlcea, sub avertizare Cod Galben!
Avertizarea de cod galben emisă de meteorologi include județul Vâlcea printre cele 12 județe afectate….
Avertizarea de cod galben emisă de meteorologi include județul Vâlcea printre cele 12 județe afectate. Astfel, temperaturile vor atinge până la 37 de grade în București și județele vizate, inclusiv Vâlcea, duminică și luni. În restul regiunilor, deși nu sunt incluse în avertizare, vremea va fi, de asemenea, caldă.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), duminică și luni este emis un cod galben de caniculă și disconfort termic pentru Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei. Aceasta înseamnă că temperaturile vor fi foarte ridicate, cu maxime ce pot ajunge la 37 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi accentuat în aceste regiuni.
„Se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât cele normale pentru această dată, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime vor fi de 34…37 de grade, mai ridicate luni (29 iulie) în sudul Olteniei”, a transmis ANM.