La Vlădești se lucrează intens pentru îmbunătățirea infrastructurii locale

Comuna Vlădești se află într-o perioadă intensă de dezvoltare, sub conducerea primarului Adrian Cosac. Lucrările…

Comuna Vlădești se află într-o perioadă intensă de dezvoltare, sub conducerea primarului Adrian Cosac. Lucrările de extindere a rețelei de alimentare cu gaze naturale sunt în plină desfășurare, aducând beneficii semnificative locuitorilor prin îmbunătățirea infrastructurii locale. Această extindere este esențială pentru creșterea confortului și a calității vieții în comunitate.

De această utilitate vor beneficia gospodăriile aflate în satele Vlădești și Priporu, aflate pe 71 de străzi, în total 32 de kilometri lungime. Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny și are un buget de aproximativ un milion de euro.

De altfel, anul trecut alte 40 de gospodării au fost racordate la sistemul de alimentare cu gaze naturale. La Vlădești vor mai rămâne trei sate unde nu vor ajunge gazele naturale, Trundin, Pleașa și Fundătura, acolo unde distanța mare și numărul redus de locuitori nu fac rentabilă investiția.

În paralel se lucrează și la modernizarea sistemului de iluminat public, proiect amplu care a ajuns la a patra etapă.