Președintele Rădulescu: “M-am săturat de reclamații de la UPU!”. Vezi ce soluție a găsit pentru rezolvarea acestei probleme…

La Spitalul Județean de Urgență Vâlcea va fi implementată o aplicație destinată rudelor pacienților care…

La Spitalul Județean de Urgență Vâlcea va fi implementată o aplicație destinată rudelor pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU). Această aplicație va permite aparținătorilor să acceseze informații în timp real și de la distanță despre starea de sănătate a celor dragi. Măsura a fost propusă de președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, ca răspuns la numeroasele plângeri ale vâlcenilor cu privire la modul în care sunt tratați pacienții la UPU. Implementarea acestei aplicații are ca scop îmbunătățirea comunicării și transparenței, o problemă dezbătută intens de foarte mulți ani.

“M-am săturat de reclamații de la Unitatea de Primiri Urgențe. Efectiv a trebuit să stau și să mă gândesc pentru a găsi soluții. Dotăm spitalele, aducem aparatură, construim clădiri noi, suntem în licitații pentru blocuri operatorii… Am făcut tot ce am putut! Dar în fiecare zi eu înregistrez cel puțin două persoane care reclamă modul cum sunt tratate la Unitatea de Primiri Urgențe. Știu, este o presiune foarte mare, medicii și toate cadrele medicale sunt sub o presiune foarte mare. Îi respect foarte mult pe acești oameni care lucrează la Spitalul Județean, dar țin foarte mult la oamenii, la pacienții care ajung la UPU. Și eu am fost bolnav și probabil fiecare dintre noi a avut o problemă de sănătate și știu că atunci noi credem că problema noastră e cea mai importantă. Știu că trebuie prioritizări și așa mai depart, dar trebuie să găsim o soluție astfel încât de la UPU să nu mai vină atâtea reclamații. Și atunci am dispus și se lucrează la implementarea unei aplicații electronice la UPU care se numește apartinator.ro. Nu este inventată de noi! Pe scurt, cel care vine cu un bolnav la spital este într-o permanentă legătură cu medicul, cu asistentul și va afla în permanență care sunt procedurile la care este supus bolnavul. Este o aplicație care o să fie utilă și medicilor și pacienților, dar și rudelor. În maximum două săptămâni o să fie implementată aplicația, care este una românească, dezvoltată de români” – a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.